Caldura halucinanta ...

Zile toride de iulie. Blocurile de 10 etaje si asfaltul Timisoarei s-au incins pana la limita maxima a tolerantei umane. Era o zi de duminica si stateam pe banca in fata blocului luptandu-ma cu soarele ce-mi intra neiertator si dureros in ochi. Ucigator de incet asemeni unui melc termonuclear se apropia de culmea blocului de peste drum trezind in mine speranta unei umbre aducatoare de racoare si liniste oculara. Cand minunea era sa se produca si o ultima sageata arzatoare ravasea culmea blocului vecin intr-o explozie de culoare, am auzit o forfota ireala la usa blocului. Pe masura ce raza de soare disparea si umbra isi facea simtita prezenta, forfota s-a intensificat si s-a transfromat intr-un vuiet de vorbe ragusite si bastoane, chicoteli si tarsaituri. Brusc m-a sagetat un gand, apoi un fior...
Aveam in fata o scena desprinsa din "I am legend" a lui Will Smith in care el era unicul supravietuitor umana intr-o lume postapoliptica populata cu monstrii ce ieseau abia dupa lasarea intunericului. Oricat de ireal ar parea, scena era trasa la indigo. Linistea eroului nostru era tulburata de forfota creaturilor imdeiat ce ultima raza de soare trecea de linia orizontului intr-o adevarata explozie de lumina si culoare. Tot asa si octogenarele mele isi au ceasul biologic si reactiile perfect sincronizate cu miscarile soarelui si nici nu am apucat sa ies din reverie ca bancile din fata blocului s-au umplut si linitea serii a fost inlocuita de forfota galagioasa a vanatoarelor mele de racoare. Brusc proaspat metamorfozatele creaturi ale noptii si-au intrat fericite in drepturi si au inceput sa-si intinda galagioase vorbele pline de culoare si farmec aparte. Dar despre asta vom povesti alta data si tot ce va pot ura este s-auzim de bine!