Caldura halucinanta ...

Zile toride de iulie. Blocurile de 10 etaje si asfaltul Timisoarei s-au incins pana la limita maxima a tolerantei umane. Era o zi de duminica si stateam pe banca in fata blocului luptandu-ma cu soarele ce-mi intra neiertator si dureros in ochi. Ucigator de incet asemeni unui melc termonuclear se apropia de culmea blocului de peste drum trezind in mine speranta unei umbre aducatoare de racoare si liniste oculara. Cand minunea era sa se produca si o ultima sageata arzatoare ravasea culmea blocului vecin intr-o explozie de culoare, am auzit o forfota ireala la usa blocului. Pe masura ce raza de soare disparea si umbra isi facea simtita prezenta, forfota s-a intensificat si s-a transfromat intr-un vuiet de vorbe ragusite si bastoane, chicoteli si tarsaituri. Brusc m-a sagetat un gand, apoi un fior...
Aveam in fata o scena desprinsa din "I am legend" a lui Will Smith in care el era unicul supravietuitor umana intr-o lume postapoliptica populata cu monstrii ce ieseau abia dupa lasarea intunericului. Oricat de ireal ar parea, scena era trasa la indigo. Linistea eroului nostru era tulburata de forfota creaturilor imdeiat ce ultima raza de soare trecea de linia orizontului intr-o adevarata explozie de lumina si culoare. Tot asa si octogenarele mele isi au ceasul biologic si reactiile perfect sincronizate cu miscarile soarelui si nici nu am apucat sa ies din reverie ca bancile din fata blocului s-au umplut si linitea serii a fost inlocuita de forfota galagioasa a vanatoarelor mele de racoare. Brusc proaspat metamorfozatele creaturi ale noptii si-au intrat fericite in drepturi si au inceput sa-si intinda galagioase vorbele pline de culoare si farmec aparte. Dar despre asta vom povesti alta data si tot ce va pot ura este s-auzim de bine!

Sa ne traiasca inaintasii !!!

Bunicii nostri aveau o cu totul alta conceptie despre deplasarea vehicolelor cu tractiune animala. Le era la indemana, mai comod si asa invatasera si ei la randul lor de la parinti ca deh doar domnii de la oras aveau masina. Sa nu ma intelegeti gresit, nu am nimic impotriva animalelor, nu am nimic impotriva deplasarii lor pe drumurile publice dar am de comentat impotriva incuiatilor lipsiti de imaginatie ce nu stiu regulile elementare de bun simt a conditiilor de deplasare in spatiul public alaturi de un animal. Trimiterea la bunicii nostri nu a fost intamplatoare, ei erau mult mai practici si inventivi decat actualii posesori de animale de tractiune. Ca sa va dumiriti o sa va povestesc o intamplare petrecuta mai deunazi cand ma intorceam acasa peste mult vestitul pod din Calea Sagului reabilitat cu atata chin. Pe ditamai podul drumului european ce strabate Timisoara de la un capat la celalalt se deplasa linistita o caruta cu cai. Hai sa spunem nimic deosebit pana la punctul in care pe jumatate din suprafata carosabila incep sa curga minunatii bulgarasi de ingrasamant bio proaspat produs de esapamentele ecvestre. Mie personal mi se pare de-a dreptul strigator la cer sa li se permita posesorilor de carute astfel de marlanii. In scopul colectarii gunoiului pentru ingrasarea pamantului stra stra strabunicii nostri au geniala idee de a adauga o bucata de material ce trecea exact pe sub coada animalului si astfel tot bioingrasamantul cadea lin fara a se pierde nici macar un strop. Dar bineinteles ca lucrurile bune intotdeauna se pierd in timp si gradul de indolenta creste invers proportional cu gradul de cultura. Acum eu inca incerc sa mai trag semnale de alarma, constant si sper sa nu ma opresc aici. Iar pentru toti cei care ma citesc multe multumiri, va astept cu comentarii si s-auzim de bine!