Litoralul ... ultima frontiera ... Aceasta a fost călătoria de anul acesta, pentru a ne redescoperi litoralul romanesc, spre a pătrunde curajoși acolo unde nu multi se înghesuie. Sfârșit de august însorit, mașinuța înainta sprintena pe drumurile patriei, mai mult au mai putin bune. Totul a fost excelent pana la centura Bucureștiului care s-a dovedit a fi o adevărată capcana a nervilor. Traversam alene și restul drumului, plătim cuminți taxa de pod și ne apropiem repejor de litoral. Minunea a continuat și la cazare, totul a mers bine, locul așezat frumos, curățenie pe străduțe, muzica, forfota, atmosfera de vacanta. Ma chinuiam sa găsesc ceva, sa am motiv de cârcotit și nu găseam, începusem sa fiu din ce în ce mai entuziast în ciuda bârfelor auzite, cum ca am sa regret aceasta aventura. Simțeam ca totuși ceva o sa-mi distrugă speranța de a fi în sfârșit satisfăcut de litoralul nostru. Confirmarea a venit mai curând decât ma așteptam. Am ieșit sa ne plimbam prin stațiune, multa lume, tarabe peste tot, forfota mare fericire și multa multa culoare. Aroma și culoarea locului au fost zdruncinate din temelie de prima interacțiune cu băștinașii. Acei minunați oameni ai locului care în alte părți (Grecia, Turcia, Muntenegru s.a.m.d.) se înghesuie radiind de fericire sa-ți satisfacă toate poftele și sa-ți scoată elegant și ultimul cent din portofel, legal oferindu-i și luna de pe cer. Ei bine, litoralul nostru este populat cu personaje cu un caracter atât de colorat a căror suflet nu este comerțul ci pofta de îmbogățire rapida, iar clientul lor nu este turistul ci banul. Răceala și indolenta din privirile celor care iți vând diferite produse te fac sa te simți ca și cum i-ai fi furat marfa din raft nu i-ai fi plătit oricum un preț super-umflat deja. Asta este deja alta poveste cu preturile ... Pai cum poți sa ceri dublu pe strugurii care cresc la 10 kilometri de plaja ??? Sau dacă iți cumperi o cafea sa ți se spună ca nu poate sa-ți dea un pliculeț de zahar în plus ca sunt numărate și poate sa dea doar câte 2 pliculețe de persoana ... Grecul și-ar da și cămașa de pe el dacă are convingerea ca poate scoate bănuți de la tine și te vei întoarce și maine tot la el. Romanul în schimb trăiește cu impresia ca iți face un mare serviciu dacă el se sacrifica sa stea lângă aparatul de făcut gogoși sa ți le vândă. Si dacă nu-ți convine ridica și o sprânceana trimițăndu-te unde ți-e mai bine.
Cert lucru, romanul nu-i făcut sa fie comerciant. Romanul cameleonic poate fi orice dar prin venele lui în mod singur nu curge sânge de comerciant. Asa ca pana în momentul în care nu vom înceta sa ne prefacem ca ne pasa de litoral și nu vom începe sa simțim pentru turiști eu îmi voi lua familia și voi merge acolo unde oamenii zâmbesc și te tratează ca pe cel ce le va face ziua de maine mai buna. Pana când atitudinea mioritica nu va dispărea din nisipul romanesc, pașii mei vor calcă pe alte meleaguri, mereu dorindu-și sa se reîntoarcă pe nisipurile unde toți ne-am construit castelele copilăriei alături de părintii noștri. Trist dar în țara în care se poate din ce în ce mai mult noi primim din ce în ce mai putin. S-auzim de bine !
