A fost odata ca niciodata ...

A fost odata ca niciodata un baietel de 11 ani ce locuia cu parintii in Timisoara. La vremea aceea intr-o sambata frumoasa de decembrie, intr-o zi de 16 a anului 1989 s-a trezit cu un singur gand. Sa mearga in piata Iosefin sa cumpere mancare la pestii din acvariu. Uitandu-se pe geam a vazut trei barbati ce stergeau de zor cu batistele ceva de pe poarta ruginita de dincolo de drum. Atat a mai apucat sa vada cuvantul "Jos" scris cu creta pentru ca acei oameni deja terminasera de sters partea interesanta. Si-a chemat tatal si i-a spus de intamplare, dar a fost sfatuit sa nu dea importanta . In ciuda acelui sfat nu a putut uita ingrijorarea din ochii parintelui nici in ziua de astazi. Trecand pentru moment peste intamplare, baietelul nostru s-a imbracat cum se cuvine, a cerut bani parintilor si a pornit-o intr-un suflet inspre piata bine dispus si gata sa inceapa o noua zi. Iesind de pe strada pe care mergea batranul tramvai 3 a intrat in deschiderea din zona Iosefin. Aici s-a oprit pret de cateva secunde in loc usor confuz de privelistea din fata ochilor. Trecuse de zeci, poate de sute de ori prin aceste locuri, cunostea fiecare firicel de iarba, niciodata nimic nu tulbura linistea zonei... in schimb de data aceasta totul era in neregula; magazinele aveau geamurile sparte, in special i-a atras atentia vestita "Ceasornicarie" din Iozefin, unde devastarea era atat de mare incat parea ca ceva explodase inauntru... Inima a inceput sa-i bata nebuneste marcata de o emotie profunda. Asa ceva mai vazuse doar prin filme la videoul vecinilor... Acum totul prinsese viata si disturbase rutina lui zilnica. Pentru un copil de 11 ani asta intamplare provoca torente de scenarii si imaginatia i-a luat foc.
Dupa ce totul i-a trecut prin fata ochilor cu viteza luminii a rupt-o la fuga sa-si anunte tatal care l-a ascultat pe nerasuflate. Parintele i-a spus blajin sa nu-si faca griji ca totul o sa fie in ordine... Din acel moment ceva se schimbase... Din acel moment pornise la vale un tavalug impresionant de intamplari si senzatii.
In seara aceleiasi zile statea pe treptele casei si asculta cu sufletul la gura zgomotul facut de senilele tancurilor ce se pozitionau in jurul "Solventului". Vibratiile de pe caldaram erau coplesitoare. A doua zi dimineata a fost trezit de un cantec ce avea sa ne schimbe pe toti ca oameni. Lumea se scurgea pe strada lui valuri valuri inspre centrul orasului si canta "Desteapta-te romane". Copilul nostru a zbughit-o direct din pat la poarta casei si a inceput sa fredoneze melodia ce avea sa devina celebra. Pielea ii era de gaina. Emotie asa profunda nu mai simtise niciodata. Masele de oameni ce se scurgeau erau electrizante si provocau oricui privea o imagine de neuitat. Dupa ceva timp o tancheta si-a facut aparitia pe strada copilului fugarind demonstrantii. El si fratele sau priveau senini si inconstienti pe geam intamplarea cand tancheta a franat brusc patinand cativa metri pe piatra cubica dintre liniile de tranvai. Apoi s-a intamplat ceva ce nu o sa poata uita toata viata. Turela tanchetei a inceput sa se roteasca incet spre geamul la care cei doi copii se zgaiau inghetati de frica. Era o imagine nefireasca si apocaliptica pentru ei ... erau inghetati de spaima cand au simtit o mana in ceafa si asemeni unor pisici au fost trantiti pe parchetul camerei. Era mama care i-a vazut in ultimul meoment si a reationat instinctiv. Intamplarea a avut final fericit. Nu s-a intamplat nimic inafara de o spaima zdravana, dar sunt amintiri ce nu vor disparea niciodata. Sunt doar puse bine acolo intr-un sertar care din cand in cand se deschide pentru a ne lasa sa le depanam la un pahar de vorba.
Uitandu-ma zilele acestea la stiri si vazand ce este prin Tunisia brusc m-a napadit valul de amintiri din copilarie si am redeschis acel sertar prafuit rememorand acele vremuri... Si astfel m-am gandit ca daca tot le-am gasit de ce sa nu vi le povestesc si voua; mai sunt destule asa ca daca v-au placut ... dati-mi de stire.
Pana atunci s-auzim de bine!